scuturătură - explicat in DEX

scuturătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCUTURĂTÚRĂ, scuturături, s. f. Faptul de a (se) scutura. 1. Mișcare bruscă și repetată; clătinare, zgâlțâire, zdruncinare. 2. Dereticare, curățenie. 3. Scuturatul pomilor (ca să cadă fructele). – Scutura + suf. -ătură.

scuturătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scuturătúră s. f., g.-d. art. scuturătúrii; pl. scu­turătúri

scuturătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
scuturătúră f., pl. ĭ.. Acțiunea de a scutura odată. Ceĭa ce s’a scuturat, ce a căzut din scuturare: scuturătură de păring. Iron. Bătăĭe: ĭ-a tras o scuturătură la poliție.

scuturătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scuturătură f. 1. efectul scuturării: comoțiune, tremurătură; 2. floare de fân din iesle.

scuturătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCUTURĂTÚRĂ, scuturături, s. f. Faptul de a (se) scutura. 1. Mișcare bruscă și repetată; clătinare, zgâlțâire, zdruncinare. 2. Dereticare, curățenie. 3. Scuturatul pomilor (ca să cadă fructele). — Scutura + suf. -ătură.