scutitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
scutitór, -oáre s. Vechĭ. Care te scutește, te apără: Dumnezeŭ, scutitoru lumiĭ.
scutitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scutitor m. fig. apărător: Ardealul fu scutitorul nației române BĂLC.