scutura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCUTURÁ, scútur, vb. I.
I. 1. Tranz. A clătina, A agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊
Expr. (
Fam.)
A scutura (pe cineva)
de bani sau
a scutura buzunarele (ori
punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦
Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦
Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă.
2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦
Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast.
3. Refl. și
tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦
Refl. A se desprinde și a cădea.
Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și
intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊
Expr. (
Tranz.)
A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦
Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri.
2. Tranz. Fig. (
Fam.) A critica sau a certa aspru. –
Lat. *excutulare.scutura (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scuturá (-r, -at), vb. –
1. A balansa, a zgudui. –
2. A bate un copac pentru a-i culege fructele. –
3. A se zgîlțîi, a se răvăși. –
4. A se ciomăgi, a se snopi în bătaie. –
5. A stoarce de bani. –
6. A părăsi, a se descotorosi de cineva. –
7. A curăța interiorul unei case. –
8. (
Refl.) A se zdruncina, a se agita. –
9. (
Refl.) A se cutremura, a se înfiora. –
10. (
Refl.) A-i cădea frunzele sau florile. –
11. (
Refl.) A respinge, a dezaproba. –
Mr. scutur(are), megl. scutur(ar)i. Lat. *excŭtŭlāre, în loc de
excŭtĕre (Meyer,
Alb. St., IV, 115; Candrea,
Éléments, 44; Pușcariu 1562; Tiktin; REW 3000),
cf. it. scotulare, abruz. (s)kutelá, calabr. (s)cotulare, ca și
scoate. Der. scutur, s. n. (agitare, cutremurătură), deverbal literar;
scuturătoare, s. f. (măturică de praf; titirez la moară; scrumieră);
scuturătură, s. f. (faptul de a scutura; frunze moarte; fructe căzute).
scutura (Dicționar de argou al limbii române, 2007)scutura, scutur v. t. a critica / a certa foarte aspru
scutura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scuturá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
scúturăscuturà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scuturà v.
1. a mișca cu putere, a agita de repețite ori:
a scutura un pom; a scutura jugul, a scăpa de sub o stăpânire străină;
2. a scoate praful:
a scutura mobile; 3. a se despuia de frunze:
se scutură salcâmii de toamnă și vânt; 4. fig. a se lepăda de ceva:
ce te scuturi ? 5. fam. a stâlci în bătăi:
a scutura cojocul cuiva. [Lat. vulg. *EXCUTULARE (din EXCUTERE)].
scutura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCUTURÁ, scutur, vb. I.
I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊
Expr. (
Fam.)
A scutura (pe cineva)
de bani sau
a scutura buzunarele (ori
punga)
cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦
Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦
Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă.
2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦
Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast.
3. Refl. și
tranz. A rămâne sau a face să rămână fară frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦
Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele.
II. 1. Tranz. și
intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊
Expr. (
Tranz.)
A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦
Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri.
2. Tranz. Fig. (
Fam.) A critica sau a certa aspru. —
Lat. *
excutulare.