scutur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÚTUR s. n. (Rar) Faptul de
a (se) scutura; mișcare care provoacă o cădere. – Din
scutura (derivat regresiv).
scutur (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SCÚTUR (1) s. n.,
(2) scuturi, s. m. 1. Faptul de a (se) scutura; mișcare care provoacă o cădere.
2. Tremurătură, fior. – Postverbal al lui
scutura.scutur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scútur (rar)
s. n.scutur (Dicționaru limbii românești, 1939)scútur, a -
á v. tr. (lat.
*ex-cútulo, cŭtuláre, d.
ex-cútere, a scutura; it. [Neap.]
scotolare. V.
scot). Zgîlțîĭ, agit, clatin de multe orĭ ca să cadă poamele [din pom], ca să ĭasă colbu [din haĭne, din mobile ș.a.]:
a-țĭ scutura sumanu de colb și pale. înlătur agitînd:
a scutura colbu din haĭne, vîntu scutură frunzele. Fig. Iron. Bat, zgîlțîĭ:
politia l-a scuturat rău pe hoț. Vechĭ (ca lat.
dis-cŭtére). A discuta:
a scutura o voroavă (Cant.) V. refl. Mă zgîlțîĭ, mă clatin de multe orĭ:
se scutură salcîmiĭ de toamnă și de vînt (Emin.),
cinele se scutură de apă. Fig. Mă oțărăsc, mă înfior, arăt neplăcere:
s’a scuturat cînd a auzit că trebuĭe să plece. Mă lepăd, reneg:
el se scutură de voĭ. V. intr. Scutur de colb, curăț camerele:
a scutura pin casă. A scutura jugu, a te libera de tiranie.
A scutura cojocu cuĭva, a-l bate, a-l lovĭ.
A scutura din cap, a clătina capu cu neîncredere saŭ cu opunere.
A te scutura undeva (pin aluz. la cine orĭ alt animal cînd ĭese pe mal și se scutură de apă), sosesc (Iron.):
toțĭ se scutură aicea și formează patrioțiĭ (Em.). Ce-a'nflorit sá scuturat, ce-a fost verde sá uscat, pasiunea s’a stins.
scutur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scutur n.
1. bătaia vântului:
florile își pierd roua l´al zefirului scutur AL.;
2.
tremuriciu:
așa scutur l’a găsit. [Abstras din
scuturà].
scutur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCÚTUR s. n. (Rar) Faptul de
a (se) scutura; mișcare care provoacă o cădere. — Din
scutura (derivat regresiv).