saga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÁGA s. f. Povestire aparținând vechii literaturi scandinave, în care faptele istorice se împletesc cu elementele mitologice. – Din
fr. saga, germ. Saga.saga (Dicționar de neologisme, 1986)SÁGA s.f. invar. (
Lit.) Totalitatea legendelor și a tradițiilor popoarelor scandinave. ♦ Proză narativă cuprinzând povestiri și legende istorice cu caracter eroic aparținând popoarelor scandinave; cronică, roman. [< fr., scand.
saga, germ.
Saga].
saga (Marele dicționar de neologisme, 2000)SÁGA s. f. inv. 1. totalitatea legendelor și tradițiilor popoarelor scandinave. ◊ proză narativă cu asemenea povestiri și legende. 2. legende sau mituri ale altor țări; povestire, cronică. (< fr.
saga, germ.
Saga)
saga (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SÁGA (‹ germ,
fr. de la
cuv. nordic vechi
saga „povestire, spunere”)
s. f. 1. Nume dat povestirilor specifice vechii literaturi scandinave (
sec. 10-14), în care sunt relatate evenimente din istoria Islandei, fapte ale regilor norvegieni ș.a., împletite cu elemente din mitologia nordică.
2. Epopee, lucrare epică de mare întindere (care cuprinde istoria unei familii;
ex.: „Forsyte Saga”).
saga (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SAGA, oraș în Japonia (Kyūshū), port pe țărmul
G. Shimabara, la 69 km NE de Nagasaki; 164 mii
loc. (2002).
Ind. electrotehnică, textilă, a ceramicii și
alim. Universitate (1949). Castelul „Nabeshima Kansō” (
sec. 19).
saga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sága s. f.saga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÁGA s. f. Povestire specifică vechii literaturi scandinave, în care faptele istorice se împletesc cu elemente mitologice. — Din
fr. saga,
germ. Saga.