saftea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SAFTEÁ s. f. (
Pop. și
fam.) Prima vânzare pe care o face un negustor dintr-o marfă (nouă) la începutul unei zile, al unei săptămâni etc.;
p. ext. început norocos al unei afaceri. ♦
Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [
Var.: (
reg.)
săfteá s. f.] – Din
tc. siftah.saftea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)safteá (-éle), s. f. – Prima vînzare a zilei într-o prăvălie. –
Var. seftea. –
Mr. sifte. Tc. (
arab.)
sefte (Roesler 602; Șeineanu, II, 306; Ronzevalle 100),
cf. ngr. σεφτές,
bg.,
sb. sefté.saftea (Dicționaru limbii românești, 1939)saftea f., pl.
ele (turc.
siftah, d. ar.
istiftah, saftea, început; ngr.
seftés, sîrb.
sefte). Întîia vînzare, considerată de bun saŭ de răŭ anguriŭ la un negustor într’o zĭ, săptămînă, lună saŭ an:
negustoru a făcut saftea, ĭ-am făcut saftea negustoruluĭ; saftea ! să nu maĭ stea ! Pin. ext. A face cuĭva saftea pe spinare, a-l bate.
A face o saltea c’o oală (
c’un pahar ș.a.)
de Lunĭ dimineața, a sparge (din greșală) de Lunĭ dimineața. V.
pocinog.saftea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)safteá (
pop.,
fam.)
s. f.,
art. safteáuasaftea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SAFTEÁ s. f. (
Pop. și
fam.) Prima vânzare făcută de un negustor dintr-o marfa nouă sau la începutul unei zile, al unei săptămâni etc.;
p. ext. început norocos al unei afaceri. ♦
Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [
Var.: (
reg.)
săfteá s. f.] — Din
tc. siftah.safteà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)safteà f.
1. întâia vânzare (cu noroc):
n´a făcut încă saftea; 2. fig. început (bun):
îmi dai voie să fac saftea cumpănei ? AL.;
3. (ironic) început:
să nu-i fac saftea pe spinare [Mold.
seftea = turc. SEFTÈ].