rudiță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) RUDÍȚĂ,rudițe, s. f. (Reg.) Hulubă. – Rudă2 + suf. -iță.
rudiță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) rudíță (reg.) s. f., g.-d. art. rudíței; pl. rudíțe
rudiță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) RUDÍȚĂ,rudițe, s. f. (Reg.) Hulubă. — Rudă2 + suf. -iță.