rudenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUDÉNIE, (
2)
rudenii, s. f. 1. Legătură directă sau colaterală între persoane care fac parte din aceeași familie; înrudire.
2. Rudă
1 (
1). –
Rudi +
suf. -enie.rudenie (Dicționaru limbii românești, 1939)rudénie f. (d.
rudă și vsl.
roždenie, naștere).
Vechĭ. Neam, generațiune.
Azĭ. Înrudire, alianță, legătura dintre rude. Rudă, neam, persoană înrudită:
mĭ-a venit o rudenie, mĭ-aŭ venit rudeniile. – În Munt. și
rubedénie (infl. de sîrb.
rodbina), în Munt. vest și Olt.
rebedénie, în Bz. și
rumedénie. V.
sumedenie.rudenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rudénie (-ni-e) s. f.,
art. rudénia (-ni-a), g.-d. art. rudéniei; (rude)
pl. rudénii, art. rudéniile (-ni-i-)rudenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rudenie f.
1. rudă:
o rudenie de ale noastre; 2. legătură ce unește pe rude;
3. toate rudele cuiva.
rudenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUDÉNIE, (
2) rudenii,
s. f. 1. Legătură directă sau colaterală între persoane care fac parte din aceeași familie; înrudire.
2. Rudă
1 (
1). —
Rudi +
suf. -
enie.