rudi(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) RUDÍ,rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă1.
rudi(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) !rudí(a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă
rudì(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) rudì v. a se înrudi: se rudia cu maică-mi răposata AL.
rudi(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) RUDÍ,rudesc, vb. IV. Refl. (înv.) A se înrudi. — Din rudă1.