rudiment - explicat in DEX

rudiment (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RUDIMÉNT, rudimente, s. n. 1. (La pl.) Noțiuni elementare ale unei științe, ale unei arte. 2. Organ care abia începe să se formeze sau care a rămas nedezvoltat; organ rudimentar. Rudiment de coadă. – Din fr. rudiment, lat. rudimentum.

rudiment (Dicționar de neologisme, 1986)
RUDIMÉNT s.n. 1. (Biol.) Organ abia vizibil, în formare sau nedezvoltat; început. 2. (Fig.; de obicei la pl.) Elementele prime ale unei teorii, ale unei arte etc. [Pl. -te, -turi. / < fr. rudiment, lat. rudimentum].

rudiment (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RUDIMÉNT s. n. 1. (pl.) primele noțiuni ale unei științe, arte etc. 2. (biol.) organ rudimentar. (< fr. rudiment, lat. rudimentum)

rudiment (Dicționaru limbii românești, 1939)
*rudimént n., pl. e (lat. rudimentum, d. rudis, brut, grosolan). Primele elemente saŭ noțiunĭ: rudimentele limbiĭ latine, ale picturiĭ. Primele lineamente ale structuriĭ organelor, organ redus: un rudiment de coadă. Lineamente generale asemenea: această casă are rudimente de stil bizantin.

rudiment (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rudimént s. n., pl. rudiménte

rudiment (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rudiment n. 1. primele noțiuni ale unei științe: rudimentele limbei latine NEGR.; 2. în istoria naturală, organ redus la cele mai mici dimensiuni: un rudiment de coadă.

rudiment (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RUDIMÉNT, rudimente, s. n. 1. (La pl.) Noțiuni elementare ale unei științe, ale unei arte. 2. Organ care abia începe să se formeze sau care a rămas nedezvoltat; organ rudimentar. Rudiment de coadă. — Din fr. rudiment, lat. rudimentum.