rotund (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rotúnd (rotúndă), adj. – în formă de cerc. –
Var. rătund. Lat. rŏtŭndus, cf. it. rotondo, tondo, sard. tundu. Var. retŭndus care se propune în general pentru
rom. (Densusianu,
Hlr., 92, 94; Pușcariu 1451; Tiktin; REW 73; Candrea), nu este necesară pentru a explica rezultatul
rom.,
rătund, cf. foras ›
fără, locusta ›
lăcustă, etc. Forma
rotund nu este un hipercultism, cum insinuează Tiktin și Scriban, ci pare rezultatul final al evoluției lui
ră- în
Munt.,
cf. palumbus ›
porumb, răcodelie ›
rocodelii, răpotini ›
ropotini, etc.
Rătund nu se aude în
Munt., din păcate, acest cuvînt nu figurează în ALR.
Der. rotunji (
var. rătunji, înv. rătunzi),
vb. (a face rotund);
rotunjime (
var. rătunzime),
s. f. (calitatea de a fi rotund);
rotunjitură, s. f. (rotunjime);
rotunjor, s. m. (monedă, ban);
rotunjoară, s. f. (plantă, Homogyne alpina).