rotund (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROTÚND, -Ă, (
I)
rotunzi, -de, adj., (
II)
rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (
Mat.; despre o curbă plană sau despre o suprafață) Care are toate punctele la aceeași distanță de un punct dat; în formă de cerc.
2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei.
3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet.
4. Încheiat
2 (
II).
II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [
Var.: (
înv. și
reg.)
rătúnd, -ă adj.] –
Lat. retundus (=
rotundus).rotund (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rotúnd (rotúndă), adj. – în formă de cerc. –
Var. rătund. Lat. rŏtŭndus, cf. it. rotondo, tondo, sard. tundu. Var. retŭndus care se propune în general pentru
rom. (Densusianu,
Hlr., 92, 94; Pușcariu 1451; Tiktin; REW 73; Candrea), nu este necesară pentru a explica rezultatul
rom.,
rătund, cf. foras ›
fără, locusta ›
lăcustă, etc. Forma
rotund nu este un hipercultism, cum insinuează Tiktin și Scriban, ci pare rezultatul final al evoluției lui
ră- în
Munt.,
cf. palumbus ›
porumb, răcodelie ›
rocodelii, răpotini ›
ropotini, etc.
Rătund nu se aude în
Munt., din păcate, acest cuvînt nu figurează în ALR.
Der. rotunji (
var. rătunji, înv. rătunzi),
vb. (a face rotund);
rotunjime (
var. rătunzime),
s. f. (calitatea de a fi rotund);
rotunjitură, s. f. (rotunjime);
rotunjor, s. m. (monedă, ban);
rotunjoară, s. f. (plantă, Homogyne alpina).
rotund (Dicționar de argou al limbii române, 2007)rotund s. n. sg. (adol.) minge (
mai ales de fotbal).
rotund (Dicționaru limbii românești, 1939)rotúnd, V.
rătund.rotund (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rotúnd1 adj. m.,
pl. rotúnzi; f. rotúndă, pl. rotúnderotund (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rotúnd2 s. n.,
pl. rotúndurirotund (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rotund a.
1. de formă circulară sau sferică:
pământul e rotund; 2. fără fracțiuni sau subdiviziuni:
sumă rotundă. [Lat. ROTUNDUS].
rotund (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROTÚND, -Ă, (
I)
rotunzi, -de, adj., (
II)
rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (
Mat.; în sintagma)
Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică.
2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei.
3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet.
4. Încheiat
2 (
II).
II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [
Var.: (
înv. și
reg.)
rătúnd, -ă adj.] —
Lat. retundus (=
rotundus).