rotunjire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROTUNJÍRE, rotunjiri, s. f. Acțiunea de
a (se) rotunji și rezultatul ei; împlinire, completare, întregire. –
V. rotunji.rotunjire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rotunjíre s. f.,
g.-d. art. rotunjírii; pl. rotunjírirotunjire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROTUNJÍRE, rotunjiri, s. f. Acțiunea de
a (se) rotunji și rezultatul ei; împlinire, completare, întregire. —
V. rotunji.