retezătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RETEZĂTÚRĂ, retezături, s. f. Retezare, tăiere; locul unde a fost retezat ceva. ♦ Partea care se taie dintr-un lucru; bucata tăiată (prin retezare) din ceva. –
Reteza +
suf. -ătură.