retezătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RETEZĂTÚRĂ, retezături, s. f. Retezare, tăiere; locul unde a fost retezat ceva. ♦ Partea care se taie dintr-un lucru; bucata tăiată (prin retezare) din ceva. –
Reteza +
suf. -ătură.retezătură (Dicționaru limbii românești, 1939)retezătúră f., pl.
ĭ. Locu retezat, locu unde a început retezarea (de ex., resturile de ramurĭ rămase pe trunchĭ după ce partea cealaltă a fost tăĭată). – În est
ră-.retezătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)retezătúră (rar)
s. f.,
g.-d. art. retezătúrii; pl. retezătúriretezătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)retezătură f.
1. efectul retezării;
2. mare pișcătură în urechea vitelor.