restaurație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RESTAURÁȚIE, restaurații, s. f. 1. Restaurare;
spec. perioadă din istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor detronate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc.
2. Stil din arta franceză, caracterizat prin linii ușor curbate, forme rotunjite, ornamente pline de grație. [
Pr.:
-sta-u-] – Din
fr. restauration, lat. restauratio.restaurație (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)RESTAURAȚIE s.f. (În gastronomie) Cuvânt recent, utilizat tot mai frecvent în literatura de specialitate în locul sintagmei
alimentație publică, pentru domeniul de activitate cuprinzând producția culinară (pregătirea preparatelor culinare, de patiserie și de cofetărie) și desfacerea acestora, precum și a băuturilor (servirea pentru consumul pe loc sau livrarea la comandă, în afara localului), activitate desfăsurată în cadrul unor unități economice specializate. – Din fr.
restauration.restaurație (Dicționar de neologisme, 1986)RESTAURÁȚIE s.f. 1. Restaurare; (
spec.) perioadă în istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc.
2. Stil în arta franceză din epoca restaurației
burbonilor (1814-1830), care menține inspirația din arta antichității, dar care, sub influența romantismului, manifestă interes și pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii. ♦ Perioadă în istoria literaturii engleze, cuprinsă între 1660 și 1702, care se manifestă ca o reacție față de literatura fantezistă, sclipitoare a Renașterii elisabetane, orientându-se spre clasicism. [Gen.
-iei. / cf. fr.
restauration, lat.
restauratio].
restaurație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)restauráție (-ta-u, -ți-e) s. f., art.
restauráția (-ți-a), g.-d. art.
restauráției; pl.
restauráții, art.
restauráțiile (-ți-i)restaurație (Marele dicționar de neologisme, 2000)RESTAURÁȚIE s. f. 1. restaurare; (spec.) perioadă în istoria unor state, prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc. 2. stil în arta franceză din epoca restaurației Burbonilor (1814-1830), care menține inspirația din arta antichității, dar care, sub influența romantismului, manifestă interes și pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii. ◊ perioadă în istoria literaturii engleze, între 1660 și 1702, care se manifestă ca o reacție față de literatura fantezistă, sclipitoare, a Renașterii elisabetane, orientându-se spre clasicism. (< fr.
restauration, lat.
restauratio)
restaurație (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RESTAURÁȚIE (‹
fr.,
lat.)
s. f. 1. Perioadă din istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat (
ex. restaurarea Bourbonilor în Franța, 1814-1830, a Stuarților în Anglia, 1660-1714).
2. Stil în arta franceză din epoca
r. (1); face trecerea între stilurile Empire și Ludovic-Filip, menținând inspirația din arata
Antic., dar, sub influența romantismului, manifestă și interesul pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii. S-a caracterizat prin linii ușor curbate, forme rotunjite, ornamente grațioase.
3. Epocă în istoria literaturii engleze, urmând perioadei elisabetane și promovând clasicismul (J. Dryden, S. Butler ș.a.).
restaurație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RESTAURÁȚIE, restaurații, s. f. 1. Restaurare;
spec. perioadă din istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc.
2. Stil din arta franceză, caracterizat prin linii ușor curbate, forme rotunjite, ornamente grațioase. [
Pr.: -
sta-u-] — Din
fr. restauration, lat. restauratio.