repulsiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REPULSIÚNE s. f. v. repulsie.repulsiune (Dicționar de neologisme, 1986)REPULSIÚNE s.f. v.
repulsie.
repulsiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*repulsiúne f. (lat.
repulsio, -ónis, d.
repéllere, -pulsum, a respinge. V.
puls).
Fiz. Respingere a corpurilor între ele:
atracțiunea și repulsiunea magnetică. Fig. Repugnanță, aversiune, dezgust, scîrbă:
a avea repulsiune de un lucru saŭ
contra unuĭ lucru.repulsiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)repulsiune f.
1. Fiz. forță în virtutea căreia moleculele corpurilor sau corpurile înseș se resping mutual;
2. fig. mare repugnanță, aversiune extremă.
repulsiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REPULSIÚNE s. f. v. repulsie.