repugnant - explicat in DEX

repugnant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REPUGNÁNT, -Ă, repugnanți, -te, adj. (Livr.) Care inspiră repulsie, care provoacă silă; respingător. – Din fr. répugnant.

repugnant (Dicționar de neologisme, 1986)
REPUGNÁNT, -Ă adj. Care produce silă; grețos, scârbos. [< fr. répugnant].

repugnant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REPUGNÁNT, -Ă adj. care repugnă; dezgustător; respin-gător. (< fr. répugnant)

repugnant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*repugnánt, -ă adj. (lat. repúgnans, -ántis; fr. répugnant). Dezgustător, neplăcut: medicament, spectacul repugnant. Fig. Contrar, opus: lucrurĭ repugnante rațiuniĭ.

repugnant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
repugnánt (livr.) adj. m., pl. repugnánți; f. repugnántă, pl. repugnánte

repugnant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
repugnant a. 1. care insuflă desgust: medicament repugnant; 2. fig. contrar: lucruri repugnante rațiunii.

repugnant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REPUGNÁNT, -Ă, repugnanți, -te, adj. (Livr.) Care inspiră repulsie, care provoacă silă; respingător. — Din fr. répugnant.