regala (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REGALÁ, regalez, vb. I.
Tranz. și
refl. (
Livr.) A (se) ospăta bine, a (se) cinsti. ♦
Tranz. A desfăta, a încânta. ♦ A dărui. – Din
fr. régaler.regala (Dicționar de neologisme, 1986)REGALÁ vb. I. tr. (
Franțuzism) A dărui. ♦
refl. A-și face o anumită plăcere; a se cinsti. [< fr.
régaler].
regala (Marele dicționar de neologisme, 2000)REGALÁ vb. I. tr., refl. a(-și) face o anumită plăcere; a (se) ospăta bine. II. tr. (fig.) a desfăta, a încânta. (< fr.
régaler)
regala (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)regalá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
regaleázăregalà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)regalà v.
fig. a desfăta:
ne-a regalat cu un concert.regala (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REGALÁ, regalez, vb. I.
Tranz. și
refl. A (se) ospăta bine, a (se) cinsti. ♦
Tranz. A desfăta, a încânta. — Din
fr. régaler.