reduplicativ - explicat in DEX

reduplicativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REDUPLICATÍV, -Ă, reduplicativi, -e, adj. Privitor la o reduplicare, rezultat în urma unei reduplicări. – Din fr. réduplicatif.

reduplicativ (Dicționar de neologisme, 1986)
REDUPLICATÍV, -Ă adj. Care exprimă, indică repetarea. [< fr. réduplicatif].

reduplicativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REDUPLICATÍV, -Ă adj. care exprimă o repetare. (< fr. réduplicatif)

reduplicativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*reduplicatív, -ă adj. (lat. reduplicatum cu suf. -iv; fr. réduplicatif). Gram. Care arată reduplicarea (repetițiunea), ca re- în refac, repar.

reduplicativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
reduplicatív (-du-pli-) adj. m., pl. reduplicatívi; f. reduplicatívă, pl. reduplicatíve

reduplicativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
reduplicativ a. care exprimă repețirea unui act: re e o particulă reduplicativă.

reduplicativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REDUPLICATÍV, -Ă, reduplicativi, -e, adj. Privitor la o reduplicare, rezultat în urma unei reduplicări. — Din fr. réduplicatif.