prostie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROSTÍE, prostii, s. f. 1. Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; (
concr.) faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare.
2. Vorbă, faptă sau lucru lipsite de seriozitate, de importanță; fleac; absurditate, inepție. –
Prost +
suf. -ie.prostie (Dicționaru limbii românești, 1939)prostíe f. (d.
prost s.).
Vechĭ. Simplicitate, naivitate.
Azĭ. Defectu de a fi prost, fără minte. Faptă de prost:
mare prostie și afacerea asta !prostie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prostíe s. f.,
art. prostía, g.-d. art. prostíei; pl. prostíi, art. prostíileprostie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prostie f.
1. lipsă de minte, de bun simț;
2. vorbă sau faptă proastă.