prostire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROSTÍRE1, prostiri, s. f. Faptul de
a (se) prosti1. –
V. prosti1.prostire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROSTÍRE2, prostiri, s. f. (
Reg.) Cearșaf. – Din
ucr. prostyralo.prostire (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prostíre (prostíri), s. f. – (
Mold.) Cearșaf.
Rut. prostyra, sb. prostirač, din
sl. prostirati „a întinde” (Cihac, II, 206). La aceeași familie pare să aparțină
prostovol, s. n. (
Olt., unealtă de pescar), a cărui
der. nu este clară,
cf. sb. prostrica (Candrea),
sb. pristor „plasă”. (Tiktin, urmat de Scriban, îl pune în legătură cu
sb. strovaliti „a doborî”).
Cf. rostogol.prostire (Dicționaru limbii românești, 1939)prostíre f. (rut.
prostýra, prostire, ceh.
prostirka, față de masă, sîrb.
prostirka, covor, d. vsl.
pro-stirati, pro-strĭeti, a așterne, a întinde [rudă cu lat.
stérnere]. V.
pestelcă, a-ștern).
Est. Cearșaf, pînză albă care se așterne pe saltea ca să te culcĭ. V.
macat.prostire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prostíre s. f.,
g.-d. art. prostírii; pl. prostíriprostire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prostire f. Mold. cearșaf. [Rut. PROSTYRA].