prileji (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRILEJÍ, prilejesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. impers. (
Înv.) A (se) prilejui. – Din
prilej.prileji (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prilejí (prilejésc, prilejít), vb. –
1. A da ocazie, a cauza, a da naștere, a da loc. –
2. (
Refl.) A se folosi de ocazie. –
3. (
Refl.) A se afla întîmplător, a coincide. –
4. (
Refl.) A se întîmpla, a se petrece.
Sl. priležati, priležą „a fi alături” (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 292). –
Der. prilej, s. n. (ocazie, motiv, cauză; pretext, nuanță;
înv.,
Mold., resurse, bunuri).
prileji (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prilejí (a ~) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. prilejésc, imperf. 3
sg. prilejeá; conj. prez. 3
să prilejeáscăprilejì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prilejì v.
1. a ocaziona:
întârzierea prileji mântuirea BĂLC.;
2. a se întâmpla:
acolo m´am prilejit și eu; 3. a afla prilej:
Batori nu se prileji a răspunde cererii BĂLC. [Slav. PRILIEZATI, a se da la, a stârni].