prilejui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRILEJUÍ, prilejuiesc, vb. IV.
Tranz. A permite, a da ocazia, a îngădui să se facă, să se întâmple etc. ceva; a favoriza; a da naștere, a produce, a cauza, a pricinui, a prileji. ♦
Refl. impers. A i se întâmpla cuiva ceva, a i se ivi o ocazie. –
Prilej +
suf. -ui.prilejui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prilejuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. prilejuiésc, imperf. 3
sg. prilejuiá; conj. prez. 3
să prilejuiáscă