prilejuire - explicat in DEX



prilejui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PRILEJUÍ, prilejuiesc, vb. IV. Tranz. A permite, a da ocazia, a îngădui să se facă, să se întâmple etc. ceva; a favoriza; a da naștere, a produce, a cauza, a pricinui, a prileji. ♦ Refl. impers. A i se întâmpla cuiva ceva, a i se ivi o ocazie. – Prilej + suf. -ui.