prieten (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și
f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [
Pr.:
pri-e-. –
Var.: (
reg.)
priétin, -ă s. m. și
f.] – Din
sl. prijatelĩ.prieten (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)priéten (priéteni), s. m. – Amic. –
Var. înv. priiaten, Mold. prietin, Trans. pretin, Olt. preten. Sl. prijateli (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291),
cf. bg. prijatel (›
mr. priiatil),
sb.,
cr. prijatelj. Alterarea consoanei finale, pe care Tiktin o explică prin analogie cu
ieftin, se datorează mai curînd unei confuzii cu
sl. prijętinŭ „plăcut”. –
Der. prietenă, s. f. (amică);
prietenesc, adj. (amical);
prietenește, adv. (ca un prieten);
prietenie, s. f. (amiciție);
prietenos, adj. (amical, afabil);
prieteșug, s. n. (prietenie);
împrieteni, vb. (a se face prieten,
refl., a lega prietenie);
neprieten, s. m. (dușman);
neprietenos, adj. (vrăjmaș).
prieten (Dicționar de argou al limbii române, 2007)prieten, prieteni s. m. (iron.) rus; sovietic.
prieten (Dicționaru limbii românești, 1939)priéten (vest) și
-in (est),
-ă s. (vsl.
priĭatelĭ, amic, și
priĭatĭnŭ, plăcut, d.
priĭati, a prii; bg.
priĭatel, amic,
priĭaten, plăcut; rus.
priĭátelĭ, amic). Amic. – În nord
prétin. Vechĭ
priétel, prietnic și
priátin.prieten (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)priéten (pri-e-) s. m.,
pl. priéteniprieten (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prieten m. amic. [Vechiu-rom.:
priiaten = slav. PRIĬATELĬ].