praxis (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÁXIS s. n. (
Înv.)
1. Pricepere dobândită printr-o practică îndelungată; experiență, rutină.
2. Act, document.
3. Obicei, datină. [
Var.:
práxă s. f.] – Din
ngr. práxis.praxis (Dicționar de neologisme, 1986)PRÁXIS s.n. (
Fil.) Termen folosit uneori pentru a desemna categoria filozofică a practicii social-istorice; practică. [< gr.
praxis – acțiune].
praxis (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRÁXIS s. n. 1. experiență, rutină. ◊ categoria filozofică a practicii social-istorice. 2. acțiune organizată în vederea unui anumit scop. (< engl., gr.
praxis)
praxis (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)práxis s. m. –
1. Practică, experiență. –
2. Document. –
Var. praxă. Ngr. πράξις (Gáldi 235).
Sec. XVIII. –
Der. praxapostol, s. n. (carte care conține Faptele apostolilor), din
ngr. πράξειςτῶν ’Aποστόλων, abreviat în
praxiu, s. n.,
cf. Vasmer,
Gr., 122.
praxis (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)práxis s. n.praxis (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)praxis f. (arhaic și popular) practică:
om cu praxis. [Gr. mod.].