praznic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÁZNIC, praznice, s. n. 1. Masă (mare) dată după o înmormântare sau după un parastas ori pentru pomenirea unui mort; pomană, comândare. ♦ Petrecere mare; chef, ospăț, zaiafet.
2. Sărbătoare bisericească;
p. ext. zi în care nu se lucrează. ♦ (
Înv.) Aniversare a zilei de naștere a cuiva; patron. – Din
sl. prazdĩnikŭ.praznic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)práznic (práznice), s. n. –
1. Sărbătoare, comemorare religioasă. –
2. Comemorare a unui mort, printr-un parastas.
Sl. prazdĭnikŭ „sărbătoresc” (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Skok,
Slavia, VII, 786). –
Der. prăznui, vb. (a sărbători; a petrece), din
sl. prazdĭnovati.praznic (Dicționaru limbii românești, 1939)práznic n., pl.
e (vsl.
prazdĭnikŭ, prazĭnikŭ, sărbătoare, d.
prazdinŭ, liber în repaus; rus.
prázdnik, sîrb.
prâznik).
Vechĭ. Sărbare [!]. Mare sărbătoare bisericească:
cele 12 praznice împărăteștĭ. Azĭ. Ospăț după o cereminie religioasă în onoarea unuĭ sfînt orĭ unuĭ mort pomenit.
La dracu´n praznic, (Mold.) foarte departe:
a locui la dracu´n praznic (în Munt.
la dracu cu cărțĭ).
Prov. Obraznicu mănîncă praznicu, cu obrăznicia reușeștĭ maĭ bine de cît [!] cu sfiala. – Vechĭ rar și
prazdnic.praznic (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PRÁZNIC (‹
sl.)
s. n. 1. Masă mare sau ospăț în amintirea unui mort sau la hramul unei biserici. ♦ Petrecere mare, chef, zaiafet.
2. Sărbătoare bisericească. ◊
Praznice împărătești = denumire generică pentru cele 12 mari sărbători din anul bisericesc (care începe la 1 sept.) al Bisericii răsăritene: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 nov.), Nașterea Domnului (25 dec.), Botezul Domnului (6 ian.), Întâmpinarea Domnului (2 febr.), Buna Vestire (25 mart.), Duminica Floriilor, Învierea Domnului, Înălțarea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh (23 iun.), Schimbarea la Față (6 aug.), Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).
praznic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)práznic s. n.,
pl. práznicepraznic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)praznic n.
1. sărbătoare mare bisericească;
2. masă mare:
pe iarba răsărită fac praznic la un loc AL.;
3. ospăț funebru, comândare. [Slav. PRAZĬNIKŬ, sărbătoare].