potop (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POTÓP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care ar fi înecat întreaga lume și toate viețuitoarele de pe pământ (afară de cele de pe corabia lui Noe).
2. Ploaie mare, torențială; revărsare mare de ape, inundație mare. ♦
P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire.
3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din
sl. potopŭ.potop (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)potóp (potópuri), s. n. – Diluviu.
Var. pl. potoape. Sl. potopŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 414; Conev 38),
cf. sb. potop. –
Der. potopenie, s. f. (diluviu, inunudație; dezastru, calamitate);
potopi, vb. (a inunda, a îneca; a nimici, a distruge, a anihila),
cf. sl. potapiti, potopiti; potopitor, adj. (distrugător, nimicitor).
potop (Dicționaru limbii românești, 1939)potóp n., pl.
oape și
urĭ (vsl.
po-topŭ). Diluviŭ, inundațiune imensă (ca cea din Biblie).
Fig. Mare cantitate:
potop de banĭ, de mizeriĭ. Adv. Ca un potop:
ploaĭa cădea potop. V.
diluviŭ.potop (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)potóp s. n.,
pl. potópuripotop (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)potop n.
1. inundațiune foarte mare;
2. inundațiune universală care (după legenda biblică) făcu să piară tot neamul omenesc, afară de Noe și de familia sa;
3. fig. mare abundanță sau cantitate:
prin potopul de zăpadă AL.
un potop de rele. ║ adv. ca un potop:
ploile potop cădeau AL. [Slav. POTOPŬ (din TOPITI, a inunda)].