ponton (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PONTÓN, pontoane, s. n. 1. Ambarcație, de obicei fixă, care susține o instalație unde acostează navele.
2. Pod plutitor improvizat a cărui platformă este susținută de bărci sau de alte vase legate între ele; fiecare dintre ambarcațiile care susțin platforma unui astfel de pod.
3. Vas fără motor și fără punte, care se remorchează la un vas cu motor și cu care se transportă mărfurile dintr-un port sau se ancorează bastimentele mai mari. – Din
fr. ponton.ponton (Dicționar de neologisme, 1986)PONTÓN s.n. 1. Pod provizoriu peste o apă, format din bărci legate între ele.
2. Ambarcație, de obicei fixă, folosită pentru a ușura acostarea navelor; pentru a susține o instalație etc.
3. Vas fără motor și fără punte cu care se transportă mărfurile dintr-un port sau se ancorează vasele mai mari. [Pl.
-oane. / < fr.
ponton].
ponton (Marele dicționar de neologisme, 2000)PONTÓN s. n. 1. pod improvizat peste o apă, din bărci legate între ele. 2. ambarcație (fixă) pentru a ușura acostarea navelor, a susține o instalație etc. 3. vas fără motor și fără punte cu care se transportă mărfurile dintr-un port sau se ancorează vasele mai mari. (< fr.
ponton)
ponton (Dicționaru limbii românești, 1939)*pontón n., pl.
oane (fr.
ponton, d. lat.
ponto, pontónis). Dubas, șaĭcă, poron, luntre mare care se pune alăturea de altele peste care se aștern scîndurĭ p. a întinde un pod peste o apă. Un fel de șlep care servește bastimentelor maĭ marĭ să acosteze. V.
bac.ponton (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pontón s. n.,
pl. pontoáneponton (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ponton n. pod compus din două luntre împreunate.