ponciș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj.,
adv. (
Reg.)
I. Adj. 1. (Despre ochi) Încrucișat, sașiu.
2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊
Expr. (Adverbial)
A spune (ceva)
ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără a menaja pe interlocutor.
II. Adv. 1. Cruciș, chiorâș;
fig. cu ciudă, cu dușmănie.
A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊
Expr. (Substantivat)
A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. –
Ponc (
reg. „deal” <
magh.) +
suf. -iș.ponciș (Dicționaru limbii românești, 1939)poncíș adv. (d.
ponc). Peziș [!], strîmb:
haĭnă croită ponciș, mergea ponciș spre deal. Cruciș, încrucișat:
a te uĭta ponciș. La Dos.
pomciș. V.
chĭondorîș, diagonal, veref.ponciș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poncíș (
reg.)
adj. m.,
pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșeponciș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ponciș adv. pieziș:
a se uita ponciș. [V.
ponci].