ponciș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj.,
adv. (
Reg.)
I. Adj. 1. (Despre ochi) Încrucișat, sașiu.
2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊
Expr. (Adverbial)
A spune (ceva)
ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără a menaja pe interlocutor.
II. Adv. 1. Cruciș, chiorâș;
fig. cu ciudă, cu dușmănie.
A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊
Expr. (Substantivat)
A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. –
Ponc (
reg. „deal” <
magh.) +
suf. -iș.