podoabă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PODOÁBĂ, podoabe, s. f. 1. (Adesea
fig.) Obiect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament;
p. ext. lucru de preț, de valoare; odor, bijuterie. ♦
Fig. Însușire, calitate, atribut. ♦
Fig. Fală, cinste; strălucire.
2. (
Pop.) Nume dat unor boli de piele. ♦ Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe corpul omenesc. – Din
sl. podoba.podoabă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)podoábă (podoábe), s. f. – Ornament, bijuterie.
Sl. podoaba (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 271; Conev 85). –
Der. (îm)podobi, vb. (a orna, a găti; a se asemăna), din
sl. podobiti; podobie, s. f. (
înv., comparație; cîntare liturgică servind drept model), din
sl. podobije; podobnic, adj. (
înv., asemănător, comparabil);
despodobi, vb. (a scoate podoabele, a se dezbrăca);
preapodobie, s. f. (sanctitate), din
sl. prĕpodobije, înv.;
preapodobin (
var. preapodobnic, preapodobit),
adj. (
înv., sfînt), din
sl. prĕpodobinŭ; spobodi, vb. (a face demn, meritoriu), din
sl. sŭpodobiti.podoabă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)podoabă, podoabe s. f. (peior.) femeie ușuratică.
podoabă (Dicționaru limbii românești, 1939)podoábă (
oa dift.) f., pl.
e (vsl.
podoba, cuviință, d.
doba, oportunitate, care vine d.
dobrŭ, bun; bg.
podobie, sîrb.
podoba, asemănare; rut.
podóba, față, plăcere, rus.
podóba, obiceĭ. V.
prăpădoamnă). Ornament.
Fig. Persoană de valoare:
podoaba barouluĭ. Maĭ des iron. Sculă, gĭuvaĭer, poamă:
ce podoabă e și el !podoabă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)podoábă s. f.,
g.-d. art. podoábei; pl. podoábepodoabă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)podoabă f. ceeace împodobește. [Slav. PODOBA, bunacuviință].