pocire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) POCÍRE,pociri, s. f. Faptul de a (se) poci. – V. poci.
pocire(Dicționaru limbii românești, 1939) pocíre f. Acțiunea de a poci. Vechĭ. Defect fizic.
pocire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) pocíre s. f., g.-d. art. pocírii; pl. pocíri
pocire(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) pocire f. 1. acțiunea de a poci; 2. defect: avem mai multe pociri PANN.