pocitanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POCITÁNIE, pocitanii, s. f. Ființă diformă, slută, hidoasă, desfigurată; pocitură, sluțenie, monstru. ♦ Lucru bizar, ciudat; bazaconie, ciudățenie. –
Pocit +
suf. -anie.pocitanie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pocitánie (pocitánii), s. f. – Povestire, narațiune, citire.
Sl. počitanie, cf. citi, citanie. Sec. XVII,
înv. Dicționarele îl confundă adesea cu
pocitanie „monstru”.
pocitanie (Dicționaru limbii românești, 1939)1) pocitánie f. (d.
pocit). Persoană foarte urîtă, monstru:
cine-ĭ pocitania asta ?pocitanie (Dicționaru limbii românești, 1939)2) pocitánie f. (vsl.
počitanie, citire).
Dos. Cant. Povestire, Versiune. Citat.
pocitanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pocitánie (-ni-e) s. f.,
art. pocitánia (-ni-a), g.-d. art. pocitániei; pl. pocitánii, art. pocitániile (-ni-i-)pocitanie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pocitanie f.
1. ființă pocită:
pocitania pământului ISP.;
2. fig. ceva bizar, monstruos:
spuse înpăratului pocitania de vis ISP.