pocinog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POCINÓG, pocinoage, s. n. 1. Întâmplare rea, neplăcută; bucluc, belea; boroboață.
2. (
Reg.) Început (de bun augur); saftea. [
Var.:
pocinóc s. n.] – Din
sl. počinŭkŭ.pocinog (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pocinóg (-guri), s. n. –
1. Saftea, prima vînzare din zi. –
2. Început. –
3. Bucluc, boroboață.
Sl. počinŭkŭ „început” (Cihac, II, 269; Conev 78),
cf. ceh. počinek.pocinog (Dicționaru limbii românești, 1939)pocinóg și (vechĭ)
-óc n., pl.
oage și
oace, urĭ (vsl.
počinŭkŭ, început, d.
pocenti-počinon, a începe; rus.
počinok, cîmp desțelenit).
Rar. Saftea, început:
a face pocinog la ceva. Fig. Iron. Întîmplare neplăcută.
A da de pocinog, a da de belea.
pocinog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pocinóg s. n.,
pl. pocinoágepocinog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pocinog n.
1. Mold. Tr. saftea:
să fac eu pocinogu închisorii din pricina unui proclet ! AL.;
2. bocluc:
a da de pocinog. [Slav. POCĬNŬKŬ, început, bun sau rău (de unde noțiunea de piază rea)].