otrățel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (
Bot.) Roibă. ◊ Compus:
otrățel-de-apă sau
otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene
(Utricularia vulgaris). –
Cf. magh. atracél.