otrățel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (
Bot.) Roibă. ◊ Compus:
otrățel-de-apă sau
otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene
(Utricularia vulgaris). –
Cf. magh. atracél.otrățel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)otrățél (otrățéi), s. m. –
1. Limba-cîinelui (Cynoglossum officinale). –
2. Plantă acvatică (Utricularia vulgaris). –
3. Limba-mielului (Borrago officinalis). –
4. Plantă (Anosma arenarium). –
Var. otroțel. Mag. atracel e dubletul lui
atrățel. Der. de la
lat. utricellus (Scriban) e incertă, ca și cea din
sl. jatrocelu (Miklosich,
Slaw. Elem., 54).
otrățel (Dicționaru limbii românești, 1939)otrățel m., pl.
eĭ (cp. cu lat.
utricellus, burdufaș, că otrățelu de apă are niște beșicuțe [!] cu aer care-l fac să plutească. D. rom. ar veni ung.
atracél și ceh.
jitrocel, patlagină. V.
rotoțel și
tortel). Numele maĭ multor plante boraginee, precum:
boraginea saŭ
limba mĭeluluĭ (borrago officinalis), ale căreĭ florĭ îs sudorifice și bune contra tusiĭ, ĭar frunzele comestibile. Altă plantă (
onosma arenarium), care crește pin [!] locurĭ aride. Altă plantă, numită și
limba cîneluĭ [!] (cynoglossum officinale). Otrățelu de baltă saŭ
al bălților (utricularia vulgaris), o plantă din altă familie, caracterizată pin niște beșicuțe [!] cu aer așezate supt [!] florĭ ca să le ție [!] la suprafața apeĭ. Aceste beșicuțe aŭ un capac pe care-l pot împinge insectele ca să intre, dar care nu se maĭ deschide pentru ĭeșire, și așa insectele mor acolo servind ca hrană planteĭ. – Și
otroțel, atrățel și
arățel.otrățel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)otrățél (o-tră-) s. m.,
pl. otrățéi, art. otrățéii