oreșniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORÉȘNIȚĂ, oreșnițe, s. f. Plantă erbacee agățătoare, meliferă, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat, cu florile purpurii, plăcut mirositoare și cu un tubercul comestibil
(Lathyrus tuberosus). –
Et. nec. Cf. bg.,
scr. orešak.