ordona - explicat in DEX

ordona (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.

ordona (Dicționar de neologisme, 1986)
ORDONÁ vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orândui, a aranja, a rândui. [P.i. ordón și -nez. / < fr. ordonner].

ordona (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ORDONÁ vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a orândui, a aranja, a rândui. ◊ (mat.) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< fr. ordonner)

ordona (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ordoná¹ (a ~) (a porunci) vb., ind. prez. 3 ordónă

ordona (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ordoná² (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză

ordonà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ordonà v. 1. a dispune, a pune în ordine: a ordona o serbare; 2. a da un ordin: îți ordon de a pleca; 3. a prescrie un remediu: medicul ordonă dieta; 4. a conferi ordinele ecleziastice (la Catolici).