ordona (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORDONÁ, (
1)
ordón, (
2)
ordonez, vb. I.
Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (
Înv.) A prescrie un medicament, un tratament.
2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [
Var.: (
înv.)
ordiná vb. I] – Din
fr. ordonner.ordona (Dicționar de neologisme, 1986)ORDONÁ vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda.
2. A orândui, a aranja, a rândui. [P.i.
ordón și
-nez. / < fr.
ordonner].
ordona (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORDONÁ vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a orândui, a aranja, a rândui. ◊ (mat.) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< fr.
ordonner)
ordona (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ordoná1 (a ~) (a porunci)
vb.,
ind. prez. 3
ordónăordona (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine)
vb.,
ind. prez. 3
ordoneázăordonà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ordonà v.
1. a dispune, a pune în ordine:
a ordona o serbare; 2. a da un ordin:
îți ordon de a pleca; 3. a prescrie un remediu:
medicul ordonă dieta; 4. a conferi ordinele ecleziastice (la Catolici).