omenime(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) OMENÍME s. f. (Înv. și reg.) Omenire (1). – Om + suf. -ime.
omenime(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) omeníme (înv., reg.) s. f., g.-d. art. omenímii