omenire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OMENÍRE s. f. 1. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe Pământ, neamul omenesc; umanitatea; omenime. ♦ Mulțime de oameni; lume, public.
2. (
Înv.) Omenie; umanitarism. – Din
om. Pentru
2, cf. omeni.omenire (Dicționaru limbii românești, 1939)omeníre f. (d.
oamenĭ). Neamu omenesc:
istoria omeniriĭ. – Ardeleniĭ (dar nu poporu !) zic
omenime.omenire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)omeníre s. f.,
g.-d. art. omeníriiomenire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)omenire f. neamul omenesc.