nesocotință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NESOCOTÍNȚĂ, nesocotințe, s. f. 1. Lipsă de judecată, de înțelepciune, de chibzuință (în acțiuni);
p. ext. ușurință, imprudență (în acțiuni).
2. Faptă sau vorbă de om nesocotit (
1); nechibzuință, nesăbuință, prostie. –
Ne- +
socotință.nesocotință (Dicționaru limbii românești, 1939)nesocotínță f., pl.
e. Nechibzuință, purtare de om nesocotit.
nesocotință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nesocotínță (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. nesocotínței; pl. nesocotínțenesocotință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nesocotință f. nechibzuință.