monofonic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (
Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din
fr. monophonique, engl. monophonic.monofonic (Dicționar de neologisme, 1986)MONOFÓNIC, -Ă adj. (
Fiz.) Care are o singură sursă sonoră; monofon. [Cf. fr.
monophonique].
monofonic (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONOFÓNIC, -Ă adj. 1. (fiz.) care are o singură sursă sonoră. 2. (muz.) monofon. (< fr.
monophonique, engl.
monophonie)