monocromie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONOCROMÍE, monocromii, s. f. 1. Procedeu de pictură sau de tipar care constă în folosirea unei singure culori; predominare a unei culori într-un tablou.
2. Reproducere într-o singură culoare. – Din
fr. monochromie.monocromie (Dicționar de neologisme, 1986)MONOCROMÍE s.f. 1. Procedeu utilizat în pictură prin care se folosește o singură culoare.
2. Reproducere într-o singură culoare. [Gen.
-iei. / < fr.
monochromie].
monocromie (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONOCROMÍE s. f. 1. însușirea a ceea ce este monocrom. 2. procedeu de pictură sau de tipar în care se folosește o singură culoare. (< fr.
monochromie)
monocromie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monocromíe (-no-cro-) s. f.,
art. monocromía, g.-d. art. monocromíei; pl. monocromíi, art. monocromíile