minciunea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MINCIUNEÁ, -ÍCĂ, minciunele, s. f. 1. Diminutiv al lui
minciună (
1).
2. (Mai ales la
pl.) Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat nedospit, prăjită în grăsime; minciună (
2). –
Minciună +
suf. -ea, -ică.minciunea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)minciuneá/minciunícă s. f.,
art. minciuneáua/minciuníca, g.-d. art. minciunélei; pl. minciunéle, art. minciunélelemincĭunea (Dicționaru limbii românești, 1939)mincĭuneá și
-nícă f., pl.
ele (dim. d.
mincĭună).
Est. Un fel de prăjitură de casă numită în vest
uscățea.