mincinos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat), Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt.
2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ (
Fig.) Amăgitor, înșelător; himeric. –
Minciună +
suf. -os.mincinos (Dicționar de argou al limbii române, 2007)MINCINOS mâncător de rahat, pastilar, trombonist, vânzător de brașoave / gogoși.
mincinos (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mincinos, mincinoși s. m. v.
marmeladă.mincinos (Dicționaru limbii românești, 1939)mincinós și (vechĭ, rar azĭ)
mincĭunós, -oásă adj. (d.
mincĭună). Care minte, care spune minciunĭ:
copil mincinos. Fals, înșelător, bazat pe mincĭunĭ:
laude mincinoase, aparență mincinoasă. Subst.
Acela e un mincinos.mincinos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mincinós adj. m.,
pl. mincinóși; f. mincinoásă, pl. mincinoásemincinos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mincinos a.
1. plin de minciuni:
laude mincinoase; 2. cui îi place a minți:
om mincinos. 3. fals:
martur mincinos; 4. fig. amăgitor:
o lume mincinoasă ! ║ m. cel ce spune minciuni:
e un mincinos.