legitim - explicat in DEX

legitim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ◊ Legitimă apărare = situație în care cineva comite un act de violență pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. legitimus.

legitim (Dicționar de neologisme, 1986)
LEGÍTIM, -Ă adj. 1. Legal. ◊ Legitimă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. Just, drept; justificat, îndreptățit. [< fr. légitime, cf. lat. legitimus].

legitim (Marele dicționar de neologisme, 2000)
LEGÍTIM, -Ă adj. 1. întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal. ♦ ~ă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal, ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. just, drept; justificat, îndreptățit. (< fr. légitime, lat. legitimus)

legitim (Dicționaru limbii românești, 1939)
*legítim, -ă adj. (lat. legitimus). Care are calitățile cerute de lege, bazat pe drept: drepturĭ legitime. Just, echitabil: cerere legitimă. Dinastie legitimă, care domnește pe baza dreptuluĭ de ereditate. Căsătorie legitimă, consacrată de lege. Copiĭ legitimĭ, născuțĭ din căsătorie legitimă. Dreptu de legitimă apărare, dreptu pe care legea-l recunoaște fie-căruĭa de a respinge pin [!] forță o agresiune. Adv. În mod legitim. – Fals -tím (după fr.).

legitim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime

legitim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
legitim a. 1. care e după lege: putere legitimă; copil legitim, născut în timpul căsătoriei; 2. conform justiției și rațiunii: reclamațiune legitimă.

legitim (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut confonn unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] — Din fr. légitime, lat. Iegitimus.