legitima - explicat in DEX

legitima (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer.

legitima (Dicționar de neologisme, 1986)
LEGITIMÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. tr. (Fig.) A justifica, a motiva, a îndreptăți. 3. tr. A recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. [< fr. légitimer].

legitima (Marele dicționar de neologisme, 2000)
LEGITIMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. II. tr. 1. (fig.) a justifica, a îndreptăți. 2. a recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. (< fr. légitimer)

legitima (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză

legitimà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
legitimà v. 1. a da unui copil natural drepturile copilului legitim, după prescripțiunile legii; 2. a face legitim, a verifica: a legitima un pașaport; 3. a justifica: nimic nu poate legitima crima.

legitima (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. — Din fr. légitimer.